Rândul întâi

Pe cărări de dor mă poartă gândul
Și-ncep rândul întâi dintr-o scrisoare;
Soarele răsare și se oglindește-n mare,
Bulgării din lacrimi de sare s-au topit
Ieri dimineață când luna a adormit.

La margine de Infinit adesea stau
Și mă iau la ceartă cu norii
Care nu-s roșii ca macii sau ca bujorii,
Ci negri sau cenușii cu reflexe vineții.

Pe alei pustii nu mă mai plimb demult,
Nu mai ascult cum vântul crunt
Îmi șuieră pe la urechi
Ca într-un basm vechi uitat de lume.

Nu-mi arde de povești, de glume,
De când cerul e ca un tăciune
Și pământul e îmbibat cu apă
Ca un smochin din Valea Seacă.

Pe drumuri întortocheate
Nu vreau s-ajung în miez de noapte
Când mintea mea străbate
Jumătate de continent...

Sufletu-mi e indulgent,
Mă lasă să aprind un bec cu filament
Să pot vedea orice fior insistent care vrea
Să intre pe fereastra deschisă
Din inimioara mea.


Toate drepturile rezervate © Crisastemis
Din Volumul - Valuri uriașe de iubire